Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2010

Isteria „soia” din ultimii ani reuseste mai mult sa ma amuze decat sa ma convinga. Nu m-am declarat(la primarie) vegetariana, dar daca ma gandesc la ce-am mancat in ultimii 30 de ani, sunt! Cu indulgenta, oi fi mancat vreo 3 pui in toti anii acestia.  Si uneori peste. Dar, daca cineva m-ar pune sa aleg intre soia cea  procesata sa semene cat mai mult cu produsele din carne, in caz ca m-ar ispiti asa ceva, as alege carnea. Salam de soia, crenvursti de soia, lapte de soia, branza de soia, iaurt de soia, crochete, maioneza, snitele, paste, cascaval si cate-or mai fi! In curand sampon de soia, pantaloni de soia, copii de soia! Sa nu se supere soia pe mine, eu o iubesc, dar o iubesc intr-un singur fel; boabe! Si cand m-apuca cheful, fierb boabele si imi fac singura pateul in care stiu eu ce pun si cand n-am suficient chef sa astept sa fiarba, iau boabele si le coc. Daca n-ai incercat niciodata, te asigur eu ca nu mori!

Daca vrei sa faci un pateu(da, stiu ca francezii spun „pate” dar eu sunt romanca) trebuie sa te gandesti cam cu un an inainte. Daca stai in varful orasului, muta-te la tara si adu langa casa si o roaba de pamant. Pe ea, pe el adica, pe pamant, nu pe roaba, plantezi: boabe de soia, ceapa, usturoi, ardei, masline(!), si ce mai crezi tu ca o sa poftesti la iarna cand stai cu picioarele pe calorifer. Soia se fierbe. Daca e de anul asta, reusesti s-o fierbi intr-o ora si ceva, daca e de 10 ani, poti sa pleci la munca linitit ca poate ai noroc sa se fiarba pana te intorci  tu acasa. Daca ai avut noroc, boabele cele fierte se pun intr-un blender impreuna cu alte chestii colorate pe care le mai gasesti prin bucatarie, niste ulei si niste sare(ca doar ziseram nu maionezei)si le lasi sa se faca ferfenita! Pentru ca n-ai ce face si pentru ca ti se pare ca nu ai pus sare suficienta, iei o lingura de lemn si o introduci prin dispozitivul destintat turnarii diferitelor lichide in vasul blenderului. Daca esti cu capul in nori cand faci treaba asta, o sa auzi un zgomot scurt si simti brusc ca lingura se face mai usoara. Te dezmeticesti repede ca doar esti isteata si apesi pe buton. Eh, niciodata nu esti atat de isteata pe cat te crezi, asa ca apesi butonul destul de tarziu. De-acum urmeaza operatiunea cautarii acului cucoanei in carul cu fan. Aka, schijele de lemn in pateul pe jumatate mixat. Ca sa dormi linistita la noapte, o idee minunata ar fi sa reconstitui lingura. Nu renunti pana nu pui si ultimul milimetru la locul lui. Dupa ce ai curatat pasta de indivizi straini si nedoriti, o pui inapoi in blender si te faci ca nu s-a intamplat nimic. Iese o minunatie de gust dupa toata treaba asta. Se mai adauga una, alta, dupa preferinte si se mananca. Se mananca in liniste. Sa se auda scartaitul in caz ca vreo bucata de lemn s-a incapatanat sa se simta bine un timp mai indelungat in pateul tau.

Una peste alta, eu sunt o buna bucatareasa(in ochii mei), doar cred ca mancarea se face cu umor si unde ar fi distractia daca nu te-ai  abate un pic  de la reteta? Si pentru ca tot nu m-am decis ce subiect sa aiba cartea mea, ce-ar fi sa adun toata colectia mea de retete de-astea abatute si sa bucur omenirea, scutind-o de grija de a gati cu incordare.  Din sumar, as putea cita: dulceata de struguri intotdeauna cu samburi(au gust de nuca daca ai putina imaginatie), ciorba aia in care din greseala apuci hotarata sticla cu nectar de caise in loc de cea de suc de rosii si torni uitandu-te in coltul bucatariei ca si cum atunci a aparut acolo. Paine de casa fara sare(zi merci ca nu uit sa-i pun faina), mamaliga cu noduri(ei, uite, nu ma pune sa fac mamaliga daca n-ai in casa ta un tel, sa fie clar), orez incordat, pulpa de conopida chinuita, chiftelute uitate la bronzat doar pe burta  si  cate alte bunatati, doar in bucataria mea gasite.

Ma incearca un sentiment caldut, gustul succesului cre’ca e asta.  Dragilor, nu va napustiti sa ma  cereti de nevasta tocmai acum, ca nu-mi pot permite sa ma ocup cu lucruri asa de marunte fix acum in culmea ascensiunii. Mulutumesc de intelegere.  Ca, cine n-ar vrea sa se bucure de asa minunatii?

Read Full Post »

Lesin, deci exist!

De vreo zece ani incoace mi-am gasit o noua ocupatie.  Cand si cand, fac eu cum fac si m-adun de pe jos. Cine se uita asa la mine, si nu doar asa ci si invers, n-ar putea crede ca eu ma ocup cu ceva asa de prozaic cum ar fi lesinatul.

Cele patru ocazii mari si late, in care am facut cunostinta cu solul, trotuarul, covorul din bucataria mea si respectiv cimentul din apartamentul din Bucuresti, s-au petrecut dupa cum urmeaza:

  • Tinerica. In tineretile mele, noaptea obisnuia sa ma mai prinda pe la bunica-mea si ca o cumintenie ce ma stiu, tot acolo ma prindea si dimineata. Bunica avea o soba. Daca nu o fi cazut, o mai are si-n ziua de azi, ca si-a facut alta! Ca o bunica grijulie, a facut si focul in ea. Cu si mai multa grija, cand sa-mi pun eu capul pe pat(ca pe vremea aia nu dormeam pe perna) s-a dus hotarata la soba impricinata si a inchis-o. Voi astia care ati trait cu sobe stiti ca exista un sistem(mare sistem: o tabla!) de inchidere a aerului care circula prin soba asa incat caldura sa se mentina vreme mai indelungata. Asta face tot omul gospodar, numai ca omul gospodar se mai si uita in soba sa vada daca acolo mai arde ceva! Bunica s-a bazat pe intuitie de data aia! Am dormit linistita, am dormit mult si bine si as fi dormit pana in ziua de azi daca nu m-as fi trezit brusc pe la 5 dimineata simtind ca nu mai pot respira. M-am ridicat, am incercat sa deschid geamul si n-am reusit asa ca am fugit la usa. Am avut puterea sa deschid doua usi si sa ies in curte. O durere de cap cumplita  de credeam ca o sa-mi explodeze mintea si n-am punga s-o adun. Ma misc repede cand e vorba de moarte, asa ca am trecut peste spatiul cu ciment din curtea bunicii si cand am calcat pe pamant, am cazut. Nu a vazut si nu a auzit nimeni nimic. Eram singura prin zona. Nu stiu cat am stat acolo, dar m-am trezit si m-am dus de m-am aratat familiei care s-a minunat de figura mea expresiva. Partea si mai minunata este ca am pus in alerta tot neamul, in doua ore aveam si trimitere catre neurologie, toata lumea crezand ca am eu ceva la cap! M-am foit si m-am rasucit in pat si m-am intrebat ce imi veni sa lesin asa din senin, pana cand a venit bunica spasita cu misterul elucidat: „am gasit jar in soba cand am scos cenusa si soba a fost inchisa toata noaptea”. Nu, n-a batut-o nimeni! S-a speriat ea suficient. De ce n-am murit?  Cine m-a trezit?
  • Vara…musafiri…plaja…soare…mult soare…multa plaja. Toata ziua. Spre seara, cam ametita ce-i drept, am urcat in masina care ma si dusese la locul de patimire. N-am fost eu prea vorbareata in ocazia respectiva, ba parca imi era putin cald, pe urma putin frig… Uitasem si de foamea aia mare cum numai la mare intalnesti. Pusesem de-o insolatie si tot ce mai voiam era sa spal nisipul de pe picioare si sa fug in patul meu sa sufar in taina! M-am dus la robinetul din curte si am lasat apa rece sa curga pe picioarele mele. Cele doua extremitati ale corpului meu au avut un conflict scurt, capul a inceput sa doara cumplit, mintea nu mai avea loc si apoi s-a auzit o bubuitura. Eu nu mai eram! Eram, dar eram pe jos. Genunchiul stang mi-a fost zdrobit de trotuar, cotul s-a bosumflat si el iar capul nu stiu cu ce vraja a fost atras spre robinet, asa ca mi-am spart fruntea imediat deasupra ochiului. Cata aloe a vazut semnul ala in saptamanile urmatoare rugandu-l sa dispara de-acolo! M-au carat in pat si acolo am stat cuminte toata seara doar am strigat din cand in cand: Antonio, fa caldo…Antonio fa freddo, ca tot era la moda reclama, spre amuzamentul colocatarilor. Doar ca nu purtam o rochie neagra ci pansamente albe pe maini, pe picioare si pe cap! Printre musafiri erau o asistenta si un viitor preot. Mi-am permis sa gandesc cu voce tare ca ce nu reuseste asistenta, o sa rezolve preotul in trei zile! A fost o suferinta foarte amuzanta!
  • Alta vara, alti musafiri, alta zi calduroasa cu multi tantari. Am mai dormit eu cu tantari in camera, dar astia erau nesuferiti, nu stateau pe tavan dand concerte ci ma intepau pe mine. Cum casa mea nu are atatea aparate distrugatoare de tantari cate camere are, fratelui meu i-a venit minunata idee sa incalzeasca el cu o bricheta o pastila de-aia! M-am uitat eu stramb la procedeul asta dar daca reusea sa faca sa dispara zburatoarele, ce conta procedeul? De prea multa caldura, m-am culcat pe o saltea subtire direct pe jos. De data asta, m-am trezit pe la 2. Durerea de cap deja stiuta, resimtita odata la 2 ani juma’, mintea in ceata si lipsa de aer… Am deschis usi, am coborat in bucatarie(nu, n-am etaj, am doua trepte!) si acolo picioarele au intrat brusc in somaj. Pana am ajuns jos, am „sters” cu mana si cu capul aragazul cu butoanele lui cu tot, iar picioarele mi-ar fi intrat in frigider, noroc ca avea usa! De data asta zgomotul a trezit jumatate din adormitii din imprejurimi. Lovituri minore. Am revenit in pat dupa ce s-a aerisit bine camera.
  • Ultimul (sau cine a zis ca o fi ultimul?) este asa de recent ca inca il resimt! In minunata zi de luni a saptamanii asteia, proaspat intoarsa in capitala, de pe la petreceri Campinene, mi s-a facut frig si mai ales frica de raceala. Doar plecase de la mine de cateva zile. Asa ca mi-a venit o idee cum numai mie imi vin. Cada aveam, apa fiarta aveam, si timp suficient pana la pranz cand urma sa plec spre Constanta. Am lasat apa sa curga si daca vrei sa faci o baie fierbinte, e bine de stiut ca e musai sa stai  si tu acolo ca sa te obisnuiesti cu ea, altfel nu iti iese prea bine afacerea! Nu mai e nevoie sa spun ca nu prea am mutat robinetul spre apa rece decat asa sa-mi amortesc contiinta! Dupa ce a ajuns apa la un nivel considerabil, am oprit-o si cam pe-atunci a inceput nelinistea mea. Trecusera vreo 10 -15 minute poate. Inima se grabea ea undeva, nu stiu unde ca nu mi-a spus, dar nu am bagat-o in seama prea tare, dar a aparut curand senzatia binecunoscuta de „nu-i aer aici” si am vrut sa deschid geamul. Geamurile din viata mea niciodata nu s-au deschis cand am avut nevoie urgenta de ele deschise si una peste alta, cunoscuta durere cumplita de cap care m-apuca odata la 2 ani jumate si-a facut si ea simtita prezenta. Am avut sentimentul ca o sa mor. M-a cuprins o caldura ingrozitoarea, inima participa la un concurs numai de ea stiut, capul plesnea (cre’ca mi-a ramas mic!) si nu mi-ar fi ajuns tot aerul din lume sa-l respir. Am agatat un prosop si l-am pus in jurul meu sa mor decenta:D si nu stiu cum am nimerit usa. De fapt am trecut si printr-un hol mic cu debara in stanga si un calorifer mobil  in dreapta, odihnindu-se. Nu mai stiu nimic, decat ca ultimul gand mi-a fost ca sunt singura intr-un apartament din Bucuresti, apartament incuiat iar proprietarii se intorc peste doua zile. Cu gandul asta am lesinat, dar m-am trezit in alt hol, pe jos, la picioarele unei pianine, de parca trebuia inchinat inaintea ei, cu gandul ca eram pregatita sa mor, eram proaspat spalata si fara haine, numai buna de gatit! Vorbesc prostii, normal. Era asa racoare acolo jos, era aer mult si am intins o mana dupa prosop si l-am tras mai spre umeri si am stat! N-aveam nici o treaba doar! Incercam sa-mi imaginez cum am ajuns acolo in singurul spatiu care m-ar fi putut gazdui intinsa, cum de nu simt nici o durere nicaieri si nu curge sange deci numai colturi erau pe directia capului meu. Mintea revenise la locul ei, asa ca mi-am zis ca e cazul sa incerc sa ma ridic daca nu vreau o raceala adevarata, asa ca am incercat. Am ajuns in pat si am stat acolo cuminte, ametita si batuta-n cap pana seara. Era 9, 30 dimineata, 1 Noiembrie 2010, ziua in care s-a nascut mama mea si eu era sa plec! Nemancata din dupa amiaza precedenta, m-am tarat pe la pranz in bucatarie sa mananc ceva sa mai prind puteri! Abia azi, acasa, dupa doua nopti de somn bun pot sa spun ca sunt normala. Ma doare in cot inca. Probabil am cazut in el. Asta e ultima  amintire pe care o mai am cu care sa ma mandresc ca am lesinat facand baie. Vaisiamar!
  • PS. Sa spuna cineva mintii mele ca a trecut epoca lesinaturilor, ca in epoca moderna sunt pretuite fetele care stau pe picioarele lor la propriu si mai ales la figurat!

 

Read Full Post »