Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2009

Jurnal de concediu.

Se framanta ideile in capu-mi. Se imping, se agita, ca muncitorii din China la urcarea in tren. O idee mica si fasneata vrea sa se astearna ea prima, si o alta mare si tupeista se aseaza in fata ei. Am sa le las sa iasa cum vor.

Iaca:

– acum trebuia sa merg in vizita la o doamna. Doamna e draguta, iar eu nesimtita. Dar daca nu vrea vizite cand vreau eu, nici eu nu o vizitez cand vrea ea. Iete-asa, sa vorbeasca cu baietul pe care vrea sa mi-l bage pe gat si sa-si mute agentia matrimoniala in alta zona ca aici sunt in concediu si nu-mi sta mintea decat la munti. Si am gatul stramt si nu incape orice pe el.

– sunt in concediu. Eu am trimis cererea de concediu si m-am considerat indreptatita sa plec unde-a dus mutu’ iapa. S-ar parea ca am timp de cautat suficient, ca n-am vazut  in cont banii de concediu desi oficial eu sunt plecata de 4 zile.

– m-am comportat ca o constanteanca nobila si nu m-am dus in varful muntelui cu trolerul cu doua roti si nici cu papucii de casa cu catei de  plus. Mi-am luat conversi. 😉 Si  rucsacul Mirelei. Si mi-am luat picioarele alea care suporta efortul asa incat si Negoiu sa fie mandru de mine. N-a apucat saracu’, ghinionul lui daca s-a asezat prea departe pentru un traseu de o zi. Dar i- am calcat pe vecinii lui in picioare si pe el l-am salutat de la distanta de un bat. Hai doua.  Prietenul lui Moldoveanu’ s-a multumit sa ne arate doar varfu’ cand si cand. Asa ca atunci cand cunoscatorii au zis „hai inapoi”, am pus Saua pe Capra si am coborat. Si noi si soarele. Si m-au apreciat cei 13 colegi de traseu. Bineinteles, dupa ce le-am atras eu atentia. Ca barbatii nu  te vad daca nu cazi la picioarele lor. La propriu, de oboseala.

– cele doua fete care  au vrut sa se intoarca dupa primul varf, din motive de „sincer nu mai putem” si pe care S. le-a scapat de rucsac lasandu-le sa-si care doar ifosele, ne-au uimit sus cu o dezamagire cat inaltimea lor cumulata, strigand  un plangacios „si nu mergem pe  Negoiu?”. „Ba da, uitati-l, faceti-i si o poza si miscati picioarele in jos daca nu vreti sa vi le mangaie ursul”.

– azi am pierdut singurul autobuz care ma putea duce intr-o localitate cu 40 km mai incolo. Doar asa pentru ca locuitorii din Fagaras nu se puteau hotari unde-i statia lui. Si pentru ca eu ascultatoare cum sunt, m-am luat dupa unul care mi-a zis mai sigur pe el: „stai aici domnisoara ca aici vine.” Si am stat. Si l-am vazut, nu zic nu, dar mergea hotarat spre destinatie, nu se uita dupa domnite ratacite. Asa ca de-aia am eu timp de scris acum.

-dar maine..maine ma duc de dimineata, poate reusesc sa si urc in el.

-tot maine mergem pe munte asa ca-ntre fete. Vreo trei. Dupa mure. Avem lacrimogene pentru ciobani si guma Orbit pentru ursi. Si cum sangele meu nu place nici tantarilor, nadajduiesc sa scap cu el intreg.

– nu mi-a fost rau pe Transfagarasean. Asta este o minune.

– azi am calcat in picioare Fagarasul. Asa ca sa nu-mi pierd exercitiul. Pe un fiu dragut si pe mama lui, remarcati impreuna la cumparaturi, i-am vazut apoi lungiti pe o bucatica de iarba langa sosea, asa ca-n patul lor de-acasa. Cu sacosile pe langa ei. I-am apreciat asa in felul meu, dupa ce m-am mirat de pozitie.

Acum ma duc sa dorm. Sunt surmenata de la concediu. „Mai e zile in care sa ne simtem bine”, vorba lui Ovidiu, responsabilul cu amuzamentul pe traseul de ieri.

Read Full Post »