Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2009

…sa intru in coma. De azi 30. Coma aia la care are dreptul orice om angajat. Angajat sa puna umarul la propasirea natiunii. Nu sunt obisnuita sa ma trezesc dimineata si sa nu fie nevoie sa fac nimic. Cum m-am  „robotizat”, adica intru pe usa asta in zori (de zece!)si mai ies pe seara, o sa-mi fie greu sa-mi inving rutina instalata. Promit sa ma tin departe de strada asta, si cat ma va lasa dependenta, sa ma tin departe si de „baal”-ul asta patrat la care ma inchin zilnic de cativa ani incoace.

Sunt cu ochii dupa mine cea pe care am pus-o bine acum multa vreme in urma si nu am pus nici un semn acolo. Am o luna intreaga la dispozitie sa ma (re)gasesc.

In prima saptamana de „spitalizare” se pare ca voi fi gazduita de Fagaras si imprejurimi. Scot de la naftalina pantalonii si rucsacul si mai scot la licitatie si restul de cartofi prajiti, paine si pizza, care  gazduiesc pe anumite zone de interes de pe corpul meu. Declar credinta sticlei de 2l cu apa si  cer furtuni si cutremure care sa-mi scuture din temelii neuronul ispitit de somnul dulce al mortii. Lui ii dedic o induiosatoare oda:

„Neagra de suparare, incercanata si mai slaba cu cateva kile; cu o adanca piosenie si un necuprins regret, anunt incetarea din viata a celui care m-a slujt pe mine si incantat uneori pe voi: NEURONUL meu! El cel care facea paginile sa prinda culoare, el  care facea haz de necaz si  era mai mereu „de rasul lumii”,  si-a dat obstescul sfarsit, dupa o lunga si grea suferinta. Odihneasca-se in pace. Ba, fie-i odihna temporara.

Din stoarcerea creierului ramas gol, dupa indelungi chinuri, a iesit la iveala urmatoarea jelanie:

„Cum m-ai parasit tocmai acum cand mai aveam putin  si ma maturizam? Ca varsta. Ca alte sperante nu mai sunt.
Cum te-a lasat inima sa pleci tocmai acum cand am nespusa nevoie de tine, cand trebuie  sa se intrevada locuri de munca si colaborari interesante? De ce acum?
Cum mai scot eu capul in lume fara tine? De ce nu ti-a placut ca te purtam gol prin vant si ploaie apoi te tineam la soare sa te usuci? Stiu ca uneori te tineam ascuns si te declaram mort ca sa trecem neobservati, dar cum de nu te-ai indurat sa ramai macar pentru momentele in care te lasam apoi sa-ti faci de cap cum voiai tu? Iti placea joaca asta.
Pentru ce mi-as mai dori ceva? Daca tu nu mai esti, nici macar toamna  atat de mult dorita, nu mai are nici un farmec. Am vazut-o ieri dand coltul spre parcul Tineretului, dar nu a reusit sa ma inveseleasca.  Fara tine, nu mai am nevoie de nimic. Fara tine nici nu rad nici nu plang, nu fac nimic bun, si cred ca nici macar rau. Fara tine nu sunt eu.
Cu ultimele puteri, eu cea obosita, imbracata in maro si albastru, nepieptanata, nedormita, necitita, nebauta si alte asemenea „ne…” dar cu stomacul plin de salata de varza alba si rosie gasite prin autoservirea de alaturi, nadajduiesc ca te afli doar intr-o moarte clinica, din care sa renasti incet,  pana cand vom  iesi din nou impreuna in lume, pusi pe fapte mari.
Asculta-mi ultima dorinta si nu ma parasi tocmai acum cand ditamai proiectul sade neinceput intr-un colt de cap, asteptandu-te sa-l gandesti.
Daca vei reveni la mine, iti promit solemn ca o sa mergem unde nu am fost si o sa muncim ce n-am muncit iar seara ne vom distra de minune asternand intamplarile haioase de peste zi. Promit sa pun in carca ta toata gloria.
Asa ca te sfatuiesc sa lasi odihna, in caz ca nu esti mort de tot si sa-ti faci mila de mine. Refuz sa-ti fac inmormantarea cum se cuvine, pana cand si ultima speranta a mea se va stinge odata cu tine. Poate nu ti-am zis niciodata ca imi placeai, dar credeam ca ti-ai dat tu seama din faptul ca te ingrijeam si te purtam mai mereu dupa mine. Si ma invatasem cu felul tau zapacit de a fi. Si mi-e dor de tine. Fara tine sunt obisnuita, o obisnuita care se stinge incet.
Si misca-te mai repede ca imediat vine dimineata indragostitilor si trebuie  sa ma nasc a nu stiu cata oara si mi-e rusine fara tine, ca-s si eu om mare! Te astept, am facut curat, am stricat panzele de paianjen de prin colturi si ti-am pus acolo un scaunel. Sa nu te superi dar daca te mai vad inapoi, nu vei mai sta tolanit in pat, ca te-ai perpelit cu burta la soare morman de ani. Fa bine si vino cu chef de treaba.
Si pana la urma, daca tu nu mai vrei, trimite pe altu’ mai destept. Eu  nu ma supar, doar vreau sa  am si eu la ce folosi „mingea” asta de pe umeri,  care acum nu mai e in stare decat sa imi tina pletele roata in jurul ei.  Nadajduiesc ca-mi vei auzi cea din urma rugaminte. Daca nu, te voi acoperi cu flori(de tei) si te voi lasa sa te odihnesti in pace, intelegandu-ti deplinul patimirii. Prieteneste totusi, te sfatuiesc sa te ridici in capul oaselor, lenesule”.

P.S. Daca esti director si citesti aceste randuri, sper sa nu-ti calci pe gandul care iti spune ca mi-ar sta bine angajata in firma ta, cand o sa revin desteapta, slaba si cu chef de munca. Pe actualul loc de munca l-am dus cu grija spre final. Mi-a luat 5 ani dar am reusit performanta de a ne da „duhul” amandoi odata.  Asa ca el va invia din morti intr-un alt oras, iar eu…Dumnezeu cu mila”.

Mama mi-a propus de curand sa incep sa-i caut un ginere. Doritorii pot solicita numarul  de telefon al mamei. 😉

Read Full Post »

339M-am săturat…vreau înapoi…

Înapoi, în copilărie, acolo unde bucuria era bucurie, si râsul era râs.

Vreau acolo, întinsă în muşeţelul din curtea vecinei, privind cerul şi neştiind să existe pe lume ceva mai frumos decât asta.

Vreau înapoi râsul şi joaca, vreau şotronul, vreau elasticul, vreau raţele şi vânătorii.

Vreau caldura şi inocenţa din serile lungi de iarna de-acasa. Vreau sa fim din nou mici, vreau să mă joc cu fraţii mei, vreau sa-l aud pe Gabi vorbind în somn, iar noi ceilalţi stand în jurul lui şi punând întrebări. Vreau chiar şi serile în care febra îi făcea, fie viteji(„mă plimb cu motocicleta pe tocul uşii”) fie speriaţi şi trişti („moare patura” sau „cuţu pe tavan”), iar noi zambeam amar aşteptând să le treaca, să le putem povesti.

Vreau înapoi chiar şi săptămâna aia când din nu ştiu ce motiv nu am mai putut merge. Tata vrând să mă facă să-mi mai uit durerea dar obişnuit să crească băieţi, a venit de la oraş cu un cadou:o frumoasă şi rosie maşină de pompieri. Vreau înapoi şi războaiele pe care le-am dus lunile următoare pentru ea: eu pretinzând că este cadoul meu, băieţii susţinând că fetele nu trebuie să se joace cu maşinuţe. Şi cât timp s-a încăpătânat să reziste maşinuţa aia!

Vreau înapoi, la ciocolata pe care o împărţeam frăţeşte în bucăţele mici( datorită căreia avem dinţii noştri încă), şi-l mai vreau pe Dan adormit devreme, cu porţia aşteptându-l pe masă. Eu cu o insomnie cât şapte bucaţi de ciocolată, nu-mi puteam scoate din minte prezenta ei în apropierea mea, până cand, spre dimineaţă, mă ridicam şi o mâncam. Şi ce dulce era somnul apoi, şi câti ani a rămas legat de mine un nume:„vulpea”.

Mai vreau verişoarele în curtea alăturată, cu care începeam joaca frumos şi sfârşeam „altoiţi” ori unii ori altele!

Vreau jocul cu mingea pe şosea, vreau copiii de pe stradă, vreau scrisul în ţărână pe şanţ, vreau pe vecinul meu care îmi spunea că mă iubeşte(o mai face şi azi, dar are cu totul alt înţeles).

Vreau înapoi acolo unde dragostea era dragoste, unde nu trebuia să te temi să te joci prea mult cu un băiat, ca nu cumva să creadă ca a început să-ţi placă prezenţa lui.

Vreau înapoi acolo unde puteai să începi să reciţi o poezie, şi imediat să constaţi subit că ai prea multă apă în ochi, vâzând o mare de capete cu privirea îndreptată spre tine. Vreau înapoi sentimentul că e cel mai normal lucru să te linişteşti şi să începi poezia din nou, făra să-ţi fie ruşine că ai intrerupt-o.

Mai vreau frumuseţea weekend-urilor cu oaspeţi, pe care nu mă mai săturam să-i privesc şi să-i ascult. Vreau înapoi bucuria de a fi mică printre oameni mari, frumoşi şi deştepţi. Vreau mângâierea lor pe frunte, vreau chiar şi golul din inima mea, mare cât casa în care rămâneam când musafirii plecau.

Vreau înapoi pe vremea cînd nu ajungeam la ghiuvetă dar voiam să spăl vase. Ce-mi pasă mie că nu îmi trecea altă variantă prin cap, decât să iau vasele spălate şi să cobor cu ele în braţe de pe scaun? În urma zgomotului deja familiar care urma, mama nu mai întreba de mult „ce-ai spart?” ci „cate”?

Vreau înapoi pe bunicul care mânca fără să comenteze ciorba mea fără gust, ca şi cum era cea mai bună ciorbă din lume. Vreau înapoi pe bunica, ea ar fi mâncat mereu plăcintă dar nu la fel de mereu avea şi chef să o faca, aşa că decidea că a venit momentul să mă învăţe pe mine să fac. Ea nu se supăra ca las foile prea groase.

Vreau înapoi pe nenea Tibi care mânca din salata mea de vinete şi glumea:”sare ai pus suficientă, dar mai trebuia încă pe atata vinete”.

Vreau înapoi, atunci când tot ce nu-mi plăcea să  fac era să merg la cabinetul medical să duc diferite lucruri. În faţa doamnei doctor, înaltă şi frumoasă, mă pierdeam şi nu mai reuşeam să zic decât un: ”ia”!

Vreau înapoi uniforma mea cu pătrăţele mai mici decat pătrăţelele altor fete şi cam lungă pentru mine din motive de:”las’ să-ţi fie bună şi la anu’, pentru care am plans două zile, dar m-am bucurat apoi când mi-am dat seama că sunt singura din şcoală care are o uniforma aşa. Eram deosebită.

Mai vreau zilele de vară, când nu ne pasa de căldură, ci doar de joaca noastră.

Îl mai vreau pe Costin(numele l-am aflat la 20 de ani)şi un aro rosu care timp de câţiva ani, a avut pentru mine un claxon şi un semn cu ochiul. Sunt uimită de cum lăsam totul la 14;30 şi mă aflam absolut întâmplător pe lângă poartă! Şi cum el nu uita niciodată să mă caute. Atenţia lui mă făcea să mă simt importantă.

Vreau înapoi la copilăria mea fără păpuşi, adică vreau înapoi păpuşile mele vii, care cântau fals şi eu le învăţam să cânte(Cristi, de-aia ai vocea aia frumoasă!) şi le dădeam mancare, le plimbam şi le răspundeam la întrebări.

Şi câte mai vreau…chiar şi aşa mare.

Vreau să mă lasaţi să iubesc şi sa-mi pot expima sentimentele. Vreau să privesc şi să nu fie nevoie sa-mi ascund dragostea doar pentru că trebuie să aştepti până îţi spune el primul că îi este drag de tine.

Vreau să mă joc uneori, vreau să stau jos pe covor cu o pungă mare de pufuleţi.

Vreau să mă joc în nisip pe plajă, fără sa se uite cineva în aşa fel la mine încât sa-mi amintesc câţi ani am.

Vreau să urc pe munte, să mă simt mică în imensitatea naturii şi să am senzaţia că nu pot exprima bucuria pe care o simt.

Vreau să mă plimb pe un drum al carui capăt nu se vede, într-o zi superbă de toamnă.

Vreau să stau ore în şir în parc cu cineva drag.

Vreau să ascult un batrân povestindu-mi cum s-a căsătorit.

Vreau să mă pot plimba desculţă prin ploaie. Vreau să calc in fiecare baltă care mi se pare mai interesantă.

Vreau să simt vantul prin păr, vreau să simt zapada sub tălpi, şi mâna caldă a celui drag pe obrazul meu îngheţat.

Le vreau pe toate şi mi le daruiesc una cate una, aşa încât să nu uit de copilărie şi să nu-mi îngheţe inima în spatele atâtor reguli şi tipare.

Vreau să mă lasaţi sa respir, vreau să mă lasaţi să traiesc pentru ca nu am o veşnicie la dispoziţie pentru asta.

Şi dacă vi se pare interesant, faceţi şi voi ca mine.

Read Full Post »

Azi o sa imi vars naduful(nu stiu cum se varsa asta) pe cateva „vorbe de duh”. Unele-s comice, altele caraghioase de-a dreptul.

  • „ochii care nu se vad, se uita” – dupa altii?
  • „baga-ti mintile in cap” – si le tine cineva pe talpi?
  • „nu bag mana-n foc” – da cin’ te pune?
  • „mi-a ajuns cutitul la os” – ia-o in sus pe langa el atunci.
  • „si-a dat arama pe fata” – pana acum si-o daduse pe picioare?
  • „a calcat pe bec” – mergea pe tavan?
  • „face umbra pamantului degeaba” – daca face umbra cu folos, merge?
  • „fa cum te taie capul” – daca te taie, mai bine te opresti ca o sa scurga sange.
  • „punem tara la cale” – a deraiat?
  • „se face ca ploua” – poate sa se faca ca ‘fulgera’?
  • „cum iti asterni asa dormi” – parca suna mai bine in varianta moderna: cum iti asterni, cum vine altul si se culca in locul tau!
  • „de ce ti-e frica de-aia nu scapi” – ei ‘ na.
  • „du-te invartindu-te” – mi-e de-ajuns ca se duce… poa’ sa mearga si drept!
  • „rupta din stele” – daca-i rupta…tot degeaba!
  • „interesul poarta fesul” – poarta ce e nevoie, uneori si carare pe mijloc.
  • „m-a luat gura pe dinainte” – cand te ia gura pe dinapoi cum e?
  • „nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard” – nu, lasa-le pe amandoua si ia-ti un  porumbel.
  • „nu-ti baga nasul unde nu-ti fierge oala” – baga mana, e mai practic.
  • „obrazul subtire cu cheltuiala se tine” – de fapt e obraz ingrosat, ca adaugi diferite straturi pe el.
  • „pofta vine mancand” – ihi…mai ales dragostea dupa ce te-ai maritat!
  • „sa-i fie tarana usoara” – mai conteaza? Ingropati-l mai la suprafata.
  • „s-a sculat cu noaptea-n cap” – s-o dea jos de-acolo.
  • „nu te intinde mai mult decat iti e plapuma” – fa-ti una mai lunga. Sau intinde-te vara.
  • „nu sta ca-ti sta norocul” – poate stai pe el si nu-l vad altii de tine.
  • „nu face pe prostu” – poate ramai asa.
  • ” o nevasta buna e un dar” – si darul nu se cauta la dinti.
  • „meseria e bratara de aur” – da’ io nu port bratari.
  • „lenesului ii pute pamantul sub el” – e totusi mai bine decat sa puta pamantul peste el.
  • „decât un car de frumuseţe, mai bine un dram de minte” – nu era invers?!
  • „decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa. – …………..
  • „te-ai dus bou si ai venit vaca” – ai ramas in familie macar.
  • „s-a culcat (odata) cu gainile”. – ……….
  • „Dumnezeu sa-mi dea sanatate si nevestei mele putere de munca”. –
  • „sa nu fi vaca pe care o mulg altii!
  • „l-am trimis la mama dracului” – o mai avea ma-sa astuia unde-i pune pe toti?
  • „sa ai cei sapte ani de-acasa” – doar sapte? Io n-am plecat de-acolo nici acum.

Si-au pierdut valabilitatea:

  • „te grabesti ca fata mare la maritat” – cuvintele „fata mare” si „maritat” au iesit din uz.
  • o sa traiesc cat soseaua” – as zice sa nu risti sa spui vorba asta

Si, in sfarsit, ultima si cea mai de actualitate:

  • „Hormonul bate neuronul”.

Read Full Post »

Episodul I

Vecina Floarea e vaduva. Ea are un baiat. (de…dinainte!)

Baiatul e divortat. El are o fetita.(idem!)

Fetita are 3 ani. Ei locuiesc impreuna.

Vecina Floarea se plimba prin vecini. Cu fetita.

Vecina Floarea barfeste. Uneori. Fetita se joaca. De cele mai multe ori.

Vecina Floarea sta langa Marioara. Marioara s-a maritat. Marioara are 65 de ani.

Vecina Floarea o informeaza pe bunica. Bunica comenteaza:”Ce-i mai trebuia si asteia maritat?”

Dupa o saptamana…

Fetita se joaca in gradina. Marioara sapa in gradina ei.

Fetita o striga: „Ce-ai facut Marioara, te-ai maritat? Ce-ti mai trebuia tie maritat?”

Marioara s-a suparat. Rau. Nu pe fetita.

Episodul II.

Vecina Floarea e sensibila. Ea se enerveaza.

Cand se enerveaza,  vorbeste urat.

Fetita a gresit. Vecina Floarea i-a zis:”Esti proasta ca ma-ta”!

Fetita si-a vazut de treaba.

Dupa o saptamana…

Fetita a gresit. Din nou.  E fetita!

Tatal ei are nervi. Mai multi.

Fetita a primit niste injuraturi. Apoi niste palme.

Fetita si-a luat un aer resemnat si a zis: „Esti prost ca ma-ta”!

Sfarsit.

Read Full Post »

taine…

Uneori, femeilor li se face  dor de cate-o floare. Neaparat cumparata de catre iubit/sot. (uneori,  dupa casatorie, iubitul se transforma in sot. simplu.) Asa ca femeile, de la un moment stiut doar de ele, incep sa astepte flori. Cand vad ca asteptarea le e zadarnica, incep sa arunce  cate-o aluzie, in general doar de ele inteleasa, gen: „cutarescu de la 3 cobora aseara din masina cu ditamai buchetul de trandafiri”. Barbatul, in general o ia ca pe o informatie si o si uita in 30 de secunde, in timp ce femeia spera ca el a prins ideea. El nu se gandeste ca trebuia sa extraga de-aici o lectie pretioasa pentru viata lui conjugala, asa ca isi vede de treaba. Femeia va incearca ceva mai direct zilele urmatoare. Cu acelasi rezultat. Vaza troneaza goala in debara. Dupa o vreme, barbatul o sa simta lipsa bunei ei dispozitii. El spera ca va trece. Mancarea e la fel de buna dar servirea este…altfel. Femeia devine tacuta si incruntata. El spera ca va trece. Dupa cateva zile barbatul incepe sa se intrebe si sa o intrebe. Dupa alte cateva zile, afla. E fericit. Este  asa de usor sa rezolve. Dupa serviciu, se repede la prima florarie,  si crede ca o sa aiba parte de 3 ani de fericire analizand frumusetea de buchet pe care-l tine in brate. Vine acasa imbujorat de emotie si cand deschide usa crede ca a nimerit in Groenlanda. Sotia, fara pic de zambet, il ia si il arunca intr-o vaza. Femeia nu mai vrea flori. Acum vrea la mare.

„-Nu meriţi o femeie-aşa ca mine, Când tu te porţi atâta de infam! -Păi, nici reumatismul, ştii prea bine, Nu-l merit…şi cu toate astea-l am!” (Discuţie conjugală – Alexandru Devechi 1941)

Read Full Post »

mintim… cu stil

Cand a fost ultima ocazie cand ai spus exact ce ai gandit?

Cand ti s-a cerut parerea si ai fost sincer chiar daca nu era tocmai frumos ce gandeai?

De ce suntem falsi si draguti si cand nu ni se cere parea si o oferim gratuit, desi nu-i cea reala? N-am putea sa ne vedem pur si simplu de treaba?

Ma impresioneaza pana la lacrimi comentariile dragute de sub fotografiile cu nou-nascuti, pe site-urile de socializare. Foarte rar am vazut copii de doua zile extraordinar de frumosi, majoritatea fiind doar niste mogaldete mici, rosii cu ochii bulbucati si fata patata. Mama lui oricum il iubeste, de ce trebuie sa ma duc eu sa-i spun induiosata: „vai ce frumusete, vai, da’ e adorabil(a)”, cand vad bine ca nu-i asa?

Nu ti-ai mai vazut o veche prietena de cand ai terminat scoala si dai nas in nas cu ea intamplator pe strada. Te entuziasmezi toata si desi o vezi cat casa de grasa si imbatranita inainte de vreme, ii zambesti prefacuta si o imbratisezi fals cu: „vai da’ ce bine arati, cat ma bucur sa te vad”.  Aiurea, daca te iti era dor de ea o mai cautai. Si daca nu vrei sa-i spui adevarul, nu-i spune nimic, de ce trebuie sa o incurajezi sa mai manance o shaworma mare de bucurie ca inca face impresie buna?

Te intreaba sotia ta daca crezi ca s-a mai ingrasat in ultima vreme si tu spui: „nu draga mea, arati  excelent”, in timp ce gandesti: „in ritmul asta, in curand o sa arati ca un camion, o sa trebuiasca sa schimb usile „.

Te supara seful si vorbesti politicos asteptand sa te lase in pace sa mergi sa-l faci cu „ou si otet” in fata colegei, care oricum nu  poate face altceva decat sa te asculte plictisita poate.

Simtim tot felul de lucruri, suntem frustrati si furiosi uneori, dar spunem cu totul altceva daca trebuie sa dam socoteala cuiva. Ni se cere parerea si spunem ce credem ca ar vrea celalalt sa auda, nicidecum ce gandim, daca gandim ceva defavorabil. Asta este  lasitate  sau tact?

Am apreciat intodeauna oamenii sinceri. I-am apreciat chiar daca m-au suparat cu sinceritatea lor:D Si chiar daca nu-mi place sa aud ce nu as vrea sa aud, totusi prefer adevarul decat minciuna menita sa ma faca sa ma simt bine in mocirla mea!

Ultima mea tentativa de relatie s-a incheiat odata cu sinceritatea lui debordanta: „ma asteptam sa fii mai slabuta”.  Cu adaugarea ca mintea lui nu poate trece peste aspectul asta.  Vreti sa stiti ce am facut? Ei bine, m-am simtit deranjata, l-am catalogat drept superficial si…am slabit 4 kilograme!  El nu stie, si poate nu va mai afla dar pentru mine a fost „sutul in fund” care sa ma puna in miscare. Recunosc, nu-mi plac suturile in partea dorsala, prefer alte variante, dar omul atat a putut.  Neplacut dar util pana la urma.

De fapt voiam sa spun ca TACT nu inseamna sa nu spui ce gandesti ci inseamna sa spui frumos un adevar dureros. Asta este lucrul care trebuie invatat, de fapt.

Read Full Post »

ma laud…

Cea mai mare realizarea mea de pan’acum este ca m-am nascut. Bine,  nu stiu cu ce am contribuit eu la treaba asta, dar inclin sa cred ca am avut  un oarecare aport. Ca altfel eram acolo si acum!

Daca nu binevoiesc a-mi arata dintii, sunt perceputa ca o tipa serioasa. Fruntea si ochelarii fac din mine isteata neamului si se asteapta poporul ca deschizand eu gura, sa rezolv toate problemele omenirii. Dar eu sunt precauta, fiindca stiu vorba aia: „un prost care tace nu se deosebeste de un savant care nu spune nici un cuvant”!
Toti cei 168 cm lungime ai mei, se termina la extremitati cu 10 degete in partea de jos, si cu o claie de par in partea de sus. Claie plina de tupeu, care este! Mai nou, partea mea stanga este presarata cu o suvita de fire albe (stanga asta e cu ganditul parca nu? Explicabila „uzura”!) cu care m-am luptat o vreme. Ele apareau, eu le smulgeam! De curand  am auzit  ca asta e semn de intelepciune si daca intelepciunea mea a vrut  sa iasa toata in partea stanga, cine sunt eu sa ma opun?

Nu dau detalii intime cum ar fi: marimea sandalelor, circumferinta capului si a pumnului. Am si eu din toate cate putin, asa cat sa nu poftesc la vecini.

Am „picat”  fix intre baieti si tot asa am si crescut, auzindu-le comentariile rautacioase si provocandu-i sa-si verse naduful pe cate una care le mai chinuia zilele si noptile, cu statornicia ei! Mai rar.
N-am mancat pizza si banane pana pe la vreo 16 ani. Dar de-atunci cred ca am recuperat timpul pierdut.
Ma trezesc singura dimineata, nu as putea sa pierd in veci un tren, autobuz, avion pentru ca eu am un ceas desteptator incorporat. Si sunt punctuala, de obicei. Adica fraiera, ajung prima si astept.
Am „apucaturi” de-astea barbatesti: imi car singura gentile, cutiile, poseta, farfuria cu mancare, paharul cu apa, si deseori ma regasesc in postura „cavalerului”, turnand in pahare, ajutand alte fete cu bagajele, si nu numai fete!

N-am invatat inca sa solicit ajutorul si cand il primesc nesolicitat ma asigur ca respectivul stie ca ma descurcam si singura!

Nu sunt foarte vorbareata. Pot sa tac o zi intreaga, la fel cum pot sa vorbesc si singura daca n-am cu cine!

Uneori nu-s desteapta deloc. Si imi dau seama. Si culmea, nu ma deranjeaza.

Daca resusec  sa trec neobservata, nu inseamna ca nu observ!

Eu  observ, voi o sa cititi.

Read Full Post »