bucuresti…capitala tarii esti?

Sunt taranca. Taranca de la tara. Locuiesc intr-o casa cu acoperisul in zig-zag. Am o camera frumoasa. Am si parchet, daca te gandeai ca nu. Am si liniste. Si gradina. Si smochin.  In noptile cu luna plina, o pot vedea pe fereastra. Cand n-am somn. Rar.

In paradisul asta s-ar zice ca s-a facut liniste. A scazut populatia in tribul meu si camerele odata pline de viata, au devenit tacute.  Ma tem ca o sa devin ca bunicul. Mi-l amintesc citind, si pe noi intrerupandu-l la fiecare 3 minute cu: tataie, asa ca tu cand erai tanar aveai o dacie verde?” El se multumea sa schiteze un fel de zambet. “Mamaie, nu-i asa ca tataie avea o dacie verde?” ne mutam noi curioazitatea la responsabilul cu rabdarea  in casa lor.  ”Da ma, a avut doi cai verzi, si o caruta.” In maxim jumatate de ora, bunicul ridica ochii din carte, se uita pe sub ochelari si zicea: ïa mai plecati si acasa, ma”. Si plecam. Dupa inca o jumatate de ora, dupa ce el pusese cartea jos de mult  si mainile sub cap, uitandu-se la noi. Il amuzam, dar nu voia sa ne arate!

In linistea asta in care locuiesc eu,  poti sa auzi si pasarile cantand.  Bineinteles  ca eu pot trece fara sa le-aud. M-am baricadat asa de bine cu ziduri din gandurile mele ca trebuie sa ma scoata cineva din priza cu: ï-auzi ce frumos canta pasarea aia”. Dupa aia o aud si eu, ca doar nu sunt surda. Eu in general aud doar soarecele ala  care roade ceva in pod, si sper sa-i ramana-n limba vata de sticla de la izolatie. Oare or fi pus izolatie?

Eh, in conditiile date, eu am venit la Bucuresti sa-mi ascult creierii.  Ihi. Nenorocirea e ca astia tocmai acum s-au gasit sa nu mai vorbeasc unu cu altul. Or fi suparati. Sau poate ca arunca unu in altul cu neuronul. Ar fi trist ca astfel o sa mi-l trezeasca.

Aici la bucuresti, stau pe o strada celebra. La fel de celebra ca cel al carui nume il poarta. Probabil o fi copilarit aici, la bunici! S-o fi jucat in platforma de gunoi din spate?  A, nu stii cine e?  Eee,  pe taica-su il chema Vasile si pe maica-sa o chema Ludovica. Si a scris romane personalizate: Ion,  si plictiseala aia numita “Adam si Eva”. Avea freza spre dreapta. Linsa. Si n-a avut niciodata inspiratie la titluri.  ”Amandoi”- roman politist, auzi.

Cum ziceam, stau intr-o liniste cat un apartament cu 3 camere. Din cand in cand, trece tramvaiul. El are menirea sa-mi aminteasca de tancurile cu senile care treceau pe strada mea, cand eram si eu mai tanara.  Desi te-ai dumirit ca aici la capitala asa face tramvaiul, te trezesti brusc din somn, te ridici buimac si te intrebi daca a venit sfarsitul lumii sau cineva a agatat Romania de un colt si o trage dupa el. Mazare dragule, n-ai vrea tu sa le  dai tramvaiele alea pe care  le-ai scot  din circulatie in Constanta?

Cainii latra relativ rar. Musca si mai rar, am verificat eu. Vecinii sunt draguti, stau in plapuma, n-am vazut pe niciunu in doua zile. Oi sta eu singura in bloc? Soferii de la Barajul Dunarii sunt amabili. Stau in cerc si te insotesc cu privirea, nu cumva sa iti faca cineva vreun rau. Auchan-ul are tot ce vrei. Si varza murata, in caz ca-ti vine pofta de sarmale.

Nu, n-am nici o pofta. Ba am, dar poftesc numai pizza si cartofi prajiti si atunci ma duc si rad trei mere, torn cereale din pungi si nuci, si ii pun numele pizza.  Gazdele, inainte sa plece au mutat depozitul de clemetine in frigiderul lor, asa ca am inceput sa devin portocalie.  Mai am si o para. O sa o mananc si dupa aia o sa mor. De pofta dupa alta.

Bucurestiul e  tot asa cum il stiam. Nu e ca Londra, da’ nici nu-si doreste. Vrea sa fie unic.  Ieri am dat roata IOR-ului. Singura. Eu cu mine. Am mers cu grija sa nu-mi tulbur grasimea si neuronul. Bucurestiul are rate. De parca eu n-am unde sa vad rate cand trec cu  Alex . Ne si oprim sa vorbim cu ele.  Astea de la Bucuresti or fi mai educate. N-am verificat.

In metrou lumea doarme. In loc sa se uite pe geam. In loc sa citeasca. Eu nu citesc in masini ca-mi pierd echilibrul, dar ma uit cand la una’ cand la altu’. Bucurestenii sunt obositi. Si tristi. Parca le-a murit cineva.  Si stau imbracati cu toate cojoacele  pe ei chiar daca scoti limba de cald si unii  merg  cate-o juma’de ora.  Eu m-am dezbracat, na. Aveam o camasa frumoasa, rosie, de ce sa nu se bucure si ochii celorlalti calatori?

Am vazut si o turista.  Dupa cum arata cre’ca  fusese sa duca acasa renii lu’mosu si acum revenea pe plaiurile mioritice. Da, mioritice ca pe-aici s-a stabilit pe vremuri,  ciobanul Bucur cu oile. Si s-a civilizat. Restul ciobanilor, mai putin.  Am auzit o gluma si mi-a placut: “becali cand vrea sa iasa din curte trebuie sa iasa din bucuresti”! Gluma nu e, dar macabra e.

Aici in capitala e zgomot. E viata. Am gasit un laptop nou pe bancheta pianului si mi s-a dus linistea. Pot sa las mesaje in status pentru mama sa stie ca sunt in siguranta. Mananc salata colorata, ma uit pe pereti, mi-am luat niste carti dar mi-a fost teama sa pun mana pe ele iar astia de la televizor au impresia ca suntem o tara de prosti. Alea-s emisiuni?

Mai bine ma duc sa ma spal pe fata cu tot cu talpi si… mai am juma’de zi la dispozitie sa fac ceva notabil. Ce-ar fi sa vad cum arata bucurestiul duminica in  metrou? Revin cu povesti calde.  Sper ca bin laden e obosit dupa cheful de sambata seara si doarme.